Edi Iordănescu le dă o palmă celor care l-au atacat de-a lungul campaniei în care a calificat naționala României la Campionatul European din 2024, organizat de Germania.
Selecționerul a ținut să spună că, în opinia sa, i s-au făcut multe nedreptăți în ultimele luni, dar, chiar și așa, în final a transmis că este dispus să treacă peste aceste lucruri și să colaboreze cu oricine pentru binele echipei naționale.
„O bucurie fără margini și o mândrie foarte mare, am crezut în ei din prima clipă, au dovedit că formează un grup imbatabil, ne dorim să rămânem așa până la capăt.
Păreri, critici, critici au fost din prima zi în care am venit la echipa națională, dacă era mai multă toleranță, mai mult suport, poate făceam și mai bine. Consider că mi s-au făcut multe nedreptăți. Vreau să îi mulțumesc familiei mele, sunt cei mai importanți pentru mine, le sunt foarte recunoscător. Mulțumesc celor care au fost mai sceptici, sperăm că i-am convins.
Mulțumesc nu în ultimul rând Federației și președintelui, mi-a dat credit total. Mulțumesc lui Dumnezeu, știți că sunt credincios, au fost și rugăciuni, le-am făcut cu mândrie și cu bucurie.
(n.r. despre Pușcaș) Este primul semn că ar trebui să fim mai toleranți cu jucătorii noștri. Joacă în Serie A, și-a adus contribuția pentru promovarea echipei. Vreau să salut toți băieții care au fost aici în această campanie, sunt unii care nu sunt acum din diferite motive. Îi felicităm și suntem mândri de ei. Mi-a spus ceva fantastic, nu pot să vă spun, e o chestie intimă.
Suntem neînvinși, am atins borne impresionante. Și cine m-a criticat, sunt deschis pentru colaborare total. (n.r. despre meciul cu Elveția) Eu deja simt o responsabilitate maximă pentru cei 50.000 de oameni care vor veni și pentru toți suporterii naționalei”, a spus Edi Iordănescu la finalul meciului Israel – România 1-2, la microfonul Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER